Drama unei generatii (I)

     E clar, Romania nu mai are nici o sansa... si nici o speranta... De ce? Pentru ca nimeni nu mai crede in ea.
Cei care sunt acum bunici se vad condamnati la saracie. Citesc cu groaza stirile, dar nu gasesc nici o raza de speranta. nici pentru ei, nici pentru ceilalti.


     Batranii de azi s-au nascut si si-au trait copilaria in vremuri tulburi. Unii au prins si farame de razboi, cu totii au trait nationalizarea sau colectivizarea, vazand cum statul le ia bruma de avere pe care parintii lor o aveau. Apoi si-au trait mai toata viata in regimul comunist, guvernat de lipsuri, clocaind de turnatori si afundat in izolare. Agricultorii nu aveau ce manca desi ei erau cei ce munceau pamantul. Crescatorii de animale care aveau contracte cu statul uneori din cauza bolilor animaleleor erau nevoiti sa le cumpere de la altii ca sa poata face livrarea conform contractului. Cei de la oras erau muritori de foame in conditiile in care nu mai aveau pe nimeni la tara sa le mai furnizeze un ou sau un kilogram de faina. Si au dus-o asa pana in 1989.
     1989 trebuia sa fie pentru ei anul izbavirii, al mantuirii de comunism. Nu a fost asa... Dintr-un fals excedent de bani s-a trecut rapid la un excedent de produse, dar la o lipsa crunta de bani. Au inceput disponibilizarile si liberalizarile. Capitalismul nu are niciodata loc de batrani: fie nu mai au putere de munca si atunci nu-i mai angajeaza nimeni, fie au norocul si "fug" la pensie, lucru privit nu cu ochi buni de capitalismul dambovitean. In cativa ani numarul pensionarilor a crescut exponential in Romania si bunicii nostri s-au vazut nevoiti sa imparta intre tot mai multi banii tot mai putini rezultati din economia post-decembrista.
     Ii vedem in ziua de azi ducand aceleasi lipsuri ca in perioada in care erau in activitate, doar ca de data asta din alte motive. Regiile de termoficare dau caldura berechet, doar ca batranii stau cu caloriferele inchise - nu pot plati. Magazinele sunt ticsite de bunuri, dar batranii au frigiderele goale - nu-si permit. Exemplele pot continua, dar nu asta e scopul...
     Si totusi, ei au crescut copii... ar putea acestia sa-i ajute? Financiar pe unii da, pe altii nu. Sufleteste pe unii da pe altii nu. Din ce in ce mai multi romani activi in munca pleaca in strainatate. Acestia sunt sprijinul financiar pentru batranii lor. Din putinul pe care il au mai trimit in tara un 50 de euro la 2-3 luni. Dar ce folos cand batranul ala il vede o data la 2-3 ani, daca mai apuca sa-i mai vada. Altii inca nu au plecat din tara. Isi mai pot vizita batranii si ii mai ajuta la una-alta. Dar ce folos daca ambii se zbat in saracie?
     E pacat ca pentru batranii nostri, pe care ar trebui sa-i pretuim, singura iesire din situatia asta e luminita de la capatul... vietii.

     Intreb, la final, ca un post scriptum, cine-s vinovatii? Ei? Parintii nostri? Noi? Noi toti ca popor?