3 sept. 2013

David si Goliat, varianta moderna

Cu totii probabil ca ati citit sau ati auzit povestea tanarului David care il invinge pe uriasul Goliat. Pare o poveste ascunsa bine in trecut dar totusi credibila. Ca o fi fost o poveste adevarata sau doar o pilda biblica, e mai putin important, mesajul insa e cel mai important: cu o "lovitura" bine tintita poti dobora pe cineva, oricat de mare ar fi acesta. Iata insa ca povestea pare sa se reediteze in timpurile noastre cu mijloace moderne de comunicare.
Satul de modul in care British Airways a tratat problema bagajului pierdut de tatal sau pe cursa Chicago-Paris, omul de afaceri Hasan Syed a decis sa dea o lectie dura companiei aviatice. Astfel, acesta a facut urmatoarea postare pe Twitter: "Nu calatoriti cu @BritishAirways. Serviciul lor de relatii cu clientii este dezastruos". Pana acum nimic nou. Ca orice cetatean nemultumit omul si-a varsat naduful pe companie pe retelele de socializare. Doar ca in cazul acesta, omul nostru nu s-a oprit aici. Din pacate pentru compania aviatica, el a investit ceva bani ca sa isi popularizeze mesajul pe reteaua Twitter, tintind zonele New York si Marea Britanie. La 6 ore dupa ce a postat pe Twitter, site-ul de stiri Mashable a preluat mesajul si l-a publicat. Au mai trecut inca 3 ore (asadar 9 in total) pana cand cineva de la British Airways a raspuns. Pentru un site ca Twitter, 9 ore reprezinta o perioada enorma, mai ales ca omul facuse referinta spre contul de Twitter al companiei aviatice. 
Efectele unei astfel de actiuni pot fi dezastruoase pentru marile companii care de obicei se folosesc ele insele de astfel de instrumente pentru promovare. Iata ca ceea ce companiile pentru promovare, poate fi folosit de consumatori pentru a-si exprima nemultumirea. Marile companii vor fi fortate sa aiba pe cineva 24 de ore din 24 pe net, activ pe conturile de pe retelele de socializare. 
Dupa acest incident, intr-un comunicat de presa, British Airways a precizat ca bagajul a fost gasit si ca va fi returnat in curand. Iata cum, un om cu posibilitati limitate in raport cu marile companii, a reusit sa creeze probleme unui gigant. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu