22 mar. 2010

Decizia de emigrare

Nu e o decizie ușoară... E de fapt o balanță în care pui pe de o parte familia, prietenii, cunostințele, relațiile, demnitatea, obiceiurile, in general modul tău de viață, iar pe cealaltă parte pui viitorul tău, viitorul copiilor tăi, demnitatea. Nu e o balanță ușor de citit, iar când cele două talere sunt echilibrate, decizia e și mai grea...

O să ofer argumente pro și contra, așa cum le văd eu... O să încep cu demnitatea pentru că așa cum ați vazut se regăsește de ambele părți. Demnitatea de a rămâne în România este echivalentă cu teama de a nu deveni un emigrant (văzut cu ochi nu tocmai buni de către cei din țara de adopție). Rămâi în țară, continui meseria sau fucția pe care ai dobândit-o și nu te înjosești. Continui să ai respectul familiei sau a prietenilor și te mândrești cu ceea ce ai ajuns. Demnitatea de a pleca din țară este echivalentă cu răzvrătirea împotriva sistemul pur balcanic. Este răzvrătirea medicilor care nu mai vor salarii de mizerie, a inginerilor care s-au săturat să muncească mult și să fie plătiți prost, dar și a oamenilor de rând care văd pieirea României într-un viitor foarte apropiat. 
Familia și prietenii, sunt poate argumentele forte pentru a nu pleca din România. este într-adevăr copleșitor sentimentul pe care îl ai când ajungi în locuri total straine și după ce îți trece entuziasmul față de ceea ce găsești, te trezești pe la un apus de soare că nu ai cu cine bea o bere, ca nu ai cu cine schimba o vorbă, că nu ai prieteni. Greul adevărat vine atunci când începe dorul de familie. Pe mulți îi dărâmă.... Dar mulțumită internetului, mai reușim să domolim semtimentele și să ne mai amăgim puțin....
Cunoștințele și relațiile sunt mai ușor de lepădat... Nu mă refer în nici un caz la cunoștințe și relații ca oameni ci  ca și cunoaștere a vieții. Mergi în altă țară unde organizarea e total diferită, unde legile sunt diferite, unde relația ta cu stattul sau cu autoritățile va fi una complet diferită... Vei fi un emigrant mereu cu 1% mai suspect decat cetățeanul țării respective și cu relații mai stricte din partea autorităților. Sunt lucruri de trecut, depinde doar de puterea individului de a se adapta. 

Asigurarea unui viitor în viață... de câte ori am auzit aceste vorbe? De prea multe ori. Totusi emigrarea e o soluție. De ce? Pentru ca în afara unui salariu decent pentru munca prestata din care îți permiți să trăiești, mai obții și certitudinea unui oarecare viitor. Poți pune un ban deoparte pentru zilele negre ce te pot aștepta la cotitura, poți ajuta familia, poți merge într-o vacanță, nu neapărat de cinci stele. Mai mult apariția unui copil în viața de familie nu mai reprezintă o problemă ci o bucurie. 
Copilul tău se poate dezvolta într-un mediu lipsit de țâțe la vedere pe orice copertă de ziar, lipsit de crimele de la ora 17, poate învăța într-o școală tot gratuită, dar fără bătăi. Cred ca astea sunt argumentele principale ale plecării și abandonării României. 

Se exclud din aceste argumentări cocalarii plecați la muncă în străinătate doar pentru a se întoarce în România și să-și poată cumpăra Audi sau BMW. Se exclud de aici țiganii, jegoșii care te fac să-ți fie rușine să spui că ești român. Se exclud și băieții care lucrează doar 3 luni in Anglia/Spania/Franța și se întorc acasa cu mașină de lux.

3 comentarii:

  1. Ai uitat sa precizezi "curve". Eram la un moment dat in Nordul Spaniei cu niste colegi de munca, majoritatea norvegieni si englezi. Toti lucram pe un vapor si faceam prospectiuni seismice ptr diferite companii de petrol. Eram singura femeie de pe nava si lucram ca procesator seismic.
    Am ajuns in port in Spania si toti am iesit in oras. Bar dupa bar eu uimita ca nu sunt romani. La un moment dat cativa dintre noi ne-am intors pe vapor. A doua zi vorbeam cu unul dintre baietii care statusera mai mult, si imi zice "you know, I met some romanian girls last night". Eu in fine un pic surprinsa ca nu vazusem tipenie de roman...Mai vorbim ce mai vorbim si aceasi persoana imi zice a erau de treaba, aratau bine bla bla uite ce am invatat sa spun in romana...si...erau curve. Sa-mi pice cerul in cap...
    Ce sa zic, dupa ce mi-am terminat masteratul am decis sa ma mut dar undeva departe, unde nimeni sa nu stie de RO. Sunt stabilita in SUA dupa cum am zis am fugit cat am putut de departe. Aici nimeni nu stie nimic de romania in afara de nadia comaneci si dracula. Tiganii, curvele, cersetorii, hotii nu au ajuns aici si sper sa nu ajunga vreodata. Vorbesc romana din cand in cand si nu mi-e rusine sa spun ca sunt roman. In europa insa,da imi e rusine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesant acest blog. Sincer sa fiu, dupa 10 ani de munca in Romania in domenii cunoscute (grafica- DTP, tv - director tehnic Antena1, specialist IT la o mare companie multinationala, plus alte joburi part-time) am hotarat sa parasesc aceasta "tara minunata" Romania si sa imi caut o tara care sa ma adopte. Stiu ca nu este usor, am experienta muncii in Germania, dar totodata stiu ca daca muncesc la fel cum muncesc acum in Romania sigur as putea trai decent in alta tara. Incerc sa vin in Cipru cu un contract semnat din tara (normal ca platesc si un comision de 400 eur, ca doar suntem in Ro) si la expirarea contractului sa incerc sa imi gasesc alt contract si sa uit de Romania.

    arian.cta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  3. eu nu zic ca nu avem romance curve aici an Spania ...asa cum sint si rusoaice si spaniole si negrese ca doar meseria asta nu sa inventat ieri...mie nu imi e rusine ca sint romanca...nu am venit aici ca nimeni sa nu stie ca sant din Romania din pacate pt.noi romani avem concetateni carora le place sa tina prima pagina a ziarelor...nici na-m sa fug la capatul lumi sa nu aud pe nimeni ca barfeste romani...ca sa vezi fete curve romance nu trebuie sa te duci prea departe an romania sant destule ce practica meseria aceasta asa cum an Spania fete cu facultatea terminata lucreaza facand curat an case castigind astfel 1000euro bani ce nu iar fi castigat an tara ...fiecare decide ce face cu viata lui..ca doar santem liberi sa luam decizii...eu tot an curatenie muncesc de 7 ani cu contract fix nu ami este usor si cateodata ma gandesc cu nostalgie la timpul cand ami beam cafeaua linistita pe terasa casei mele... fara atata graba ..graba dupa nimic...asa cum zice tata:" dragul tatei voi ambatraniti acolo noi aici ...doar nu mancati cu doua guri?"cateodata goana dupa partea materiala ne face sa uitam ca viatai atit de faina sii atat de scurta!!!

    RăspundețiȘtergere